Ești încă aici, revenind ca un val pe țărmul însetat al sufletului meu.
Când ne despărțim ma gândesc mai mereu ca nu vei mai reveni, ca într-o zi totul se va termina, dar astea sunt doar gândurile mele agitate ca o mare în vreme de furtuna...subconștientul meu spune altceva, îmi spune ca nu vei pleca, ca vei fi aici pentru mult timp de acum înainte și asta într-un fel anume ma sperie. Sunt speriata pentru ca îmi doresc mai mult timp cu tine și nu știu cum sa te fac sa înțelegi și să-ți dorești și tu cel puțin jumătate cat mine.
Un sentiment ciudat da navala în mintea mea chinuindu-ma - cum sa te fac sa vrei mai mult - sunt trei ani de când ne cunoaștem. La început am crezut ca este doar distracție, fuga din realitate, un colt de lume unde suntem tu și eu dezbrăcați de haina pe care o afișăm în lume, dar simt ca este mai mult de atât și nici unul dintre noi nu spune nimic cu referire la asta. Ba greșesc, ai spus tu cândva pe ocolite ca "ma vrei", iar eu nici măcar nu am avut curajul sa te întreb cat de mult înseamnă asta pentru tine, mi-ai dat totuși o explicație "nu ca pe un obiect, dacă era asa nu te mai cautam, nu îmi pasa".
Sunt atâtea clipe când as vrea sa fii aici, acum.
Cred ca sentiment acela ciudat este atașament sau poate mai mult de atât - dragoste, dar una ciudata, fără explicații, ceva ce nu tine de puterea noastră de a explica. Caci pana la urma iubirea nu are explicații, ea doar exista și trebuie trăită.
