Cum am ajuns aici...

Doar tu si eu

      Tu și eu, doua culori diferite, lovindu-se, amestecându-se ... doua minuni ce nu au ştiut niciodată ce se întâmplă în sufletul lor ... doua dorințe împlinite în mod diferit dar servind aceluiași scop - nevoia de iubire înțeleasă de fiecare într-un fel unic.

      Tu și eu doua lumi diametral opuse, poate tocmai de aceea legea atracției funcționează așa de bine în cazul nostru. Lumea ta e vrăjită de mine, inima mea te vrea doar pe tine, cum am să rezolv această ecuație?

       Cum aș putea să te înțeleg mai bine, ar trebui să fiu în pielea ta ca să știu cât de bine și de plăcut este să mi te dăruiesc cu atîta dulceață. Perechea mea reflectată de mintea zbuciumată ce caută. Ruda mea cea mai apropiată, te simt în somnul meu și cine dacă nu eu te-am luat înlăuntrul meu. Un sărut profund când ne întâlneam, un sărut profund la despărțire, promisiunea unei noi revederi ... 

      Tu ... m-ai iubit când mă deschideam ca un crin ce iubește soarele. Te văd doar un alt om de zăpadă care stă în ploaie și lapoviță, care m-a iubit cu dragostea lui rece și arătarea lui efemeră, cu tot ceea ce eşti și tot ceea ce ai fost.

        Doar tu și eu ...

       Știu că a trebuit să mă minţi. Știu că a trebuit să mă înșeli, că a trebuit să lași toată căldura și euforia în spatele voalurilor amăgirii. Campionul meu perfect și vulgar, atât de elegant și de rînd. Știu că uneori m-ai considerat o gâsculiță, dar sunt mai pricepută decît ți-ai imaginat. Sunt bună în iubire, sunt bună în ură, iar tu ești aici nerenunțănd. 

       Mi-am stabilit planul, dar e prea târziu, e târziu de ani de zile, pentru că inima mea se reîntoarce la tine. Tu și lumea ta, ceva ce nu îmi aparține, departe de a face parte din ea ... lumea te iubește pentru ceea ce realizezi, pentru ceea ce ești astăzi. Dacă ai fi aici tot nu aș găsi cuvintele care să te ajute să raționezi conform lumii mele și ar fi în zadar să îți explic pentru că doar forța ce vine din inima ta te poate ajuta să vezi ...

      E toamnă peste sufletul meu, am o amintire în inima, care nu are nevoie să trăiască, care nu are nevoie să moară, o ghicitoare în cartea dragostei, tainică și învechită, pina când s-a observat aici în timp și în sânge. Încă mă mai lupt cu mine, dansez cu tine în gînd ultimul cîntec, ultimul dans, dar inima nu vrea să dea înapoi. Am fugit cu el, am cîntat cu altcineva, am dansat și singura, dar tot nu te-am închis într-un sertar...

        Te-am iubit ca pe un crin, dar acum sunt un om de zăpadă cu tot ce sunt și tot ce am fost pentru ca dragostea nu mai valoarează nimic, tu nu ai nevoie să mă auzi acum și fiecare cuvânt pe care îl spun este doar nisip purtat de vânt ... o mie de sărutări profunde ...