O inima de hartie

 

 
   Uneori, simt că-mi bate-n piept o inimă de hârtie. Oamenii se înghesuie să facă artă din ea, în schimb, mi-o mototolesc și mi-o ciopârțesc.

    Nu o dată m-am trezit cu ea ruptă în bucățele mici, inegale, împrăștiate peste tot. Am început să le caut, să le adun și să le lipesc ca să fie iarăși un întreg. De cele mai multe ori am reușit. În nepriceperea mea, cu ochii scăldați în lacrimi, am reușit să le lipesc cât să mai simt că bate în piept o inimă. Fie ea și de hârtie.
   Mi-am tot adunat și lipit inima pentru că e prea multă iubire acolo ca să o las să se irosească. Și o las în continuare la vedere pentru că știu că sunt și oameni care îmi desenează soare pe ea și care o îmbracă în cele mai frumoase culori.

Am o inimă de hârtie pe care viața a desenat peisaje complexe. Iar oamenii… unii au desenat furtuni, alții au desenat soare… iar eu, eu am ales-o întotdeauna pe ea.