Hai SPUNE-MI .... pentru că mi-e dor de felul în care te iubeam, cu tot sufletul dăruindu-ți totul. Cu un devotament al cărui sens nu se mai cunoaște nici măcar în dicționare. Momentele acelea puţine, scurte, mă făceau să îmi doresc și mai mult prezenta, să te vad din nou ... te doream cu o sete cumplită ...
Doamne ... am convingerea clară că de ai fi putut simţi și 10% cât de sincere erau trăirile mele, dacă 5% ți-ar fi bătut și ţie inima așa cum începea s-o ia razna inima mea atunci când ne întâlneam ... măcar 1% de te-ai fi străduit să vezi în mine nu doar un trup și sufletul din el ... Atunci dragul meu nu ai fi putut nici măcar să mă priveşti în ochi repetându-mi atunci când realizai că sunt pe punctul de a pleca definitiv ... că îți plac prea mult ca să poți renunța la mine, că să nu mă mai încăpățânez în dorința mea de a te scoate definitiv din viața mea. Doar atunci aveai curajul de a mă ţine în braţe și aveam falsul sentiment că îţi pasă ...
Ce sa întâmplat cu noi? De ce am renunțat, de ce nu mă mai căuta? Știu orgoliul tău este mai presus de ceea ce duci ca o piatră pe inima ... orgoliul prostesc te împiedica să vii iar, să cauți prezenta mea, să te lași adormit de mângâierile ce te făceau om ... omul pe care îl iubeam atât de tare ...
Now just tell me you love me ... the rest does not matter ...
