Intoxicata

   
 Te simt peste tot în jurul meu, deși nu ești în acest spațiu ești de negăsit, nu este nici un o dara din tine aici. Nelăsând în urmă totul pur și simplu nu pot găsi calea și nimic nu poate descrie sentimentul de dans cu această durere. Arunc toate sentimentele și ele se întorc. Mă rostogolesc pe partea ta de pat, ating fata ta care nu este aici.
   Intoxicata sunt cu lacrimile ce nu te vor aduce vreodată înapoi. Sunt sfâșiată în interior și aș vrea sa pot sa merg unde paşii noştri au călcat odată. Voi adormi până am sa te văd la celălalt capăt al universului meu. Cum pot supravieţui doar cu o jumătate de viaţă? Cum pot iubi atît de tare doar cu o jumătate de inimă? Unde mă duc? Cum pot sa respir? Cred că trebuie să fie adevărat ca sunt intoxicata cu tine ...
   Încerc sa țin cât mai departe pozele și suvenirurile noastre. Am găsit o cale să spun că voi fi bine dar uite ca eu sunt încă aici, iar tu curgi prin mine. Minciuna este felul meu de a păstra drumul în timp ce sufletul meu sta în loc, este singura modalitate de a ajunge la sol pentru ca fără prezenta ta mă simt în aer. Da sunt intoxicata, intoxicata de felul cum ai intrat în sufletul meu de ceea ce ai făcut vieții mele.
 

Say You Love Me

 

 Spune-mi că mă iubești, în serile când rămâi singur, cu gândurile tale, în camera unde  ... eu am trăit prin tine și datorita ție, pentru ca aș fi rămas doar o paiață dacă nu ne-am fi întâlnit. Spune-mi că mă mai iubești, în toate zilele în care treci grăbit pe autostrada din apropierea casei mele. Hai SPUNE-MI ....
   Hai SPUNE-MI .... pentru că mi-e dor de felul în care te iubeam, cu tot sufletul dăruindu-ți totul. Cu un devotament al cărui sens nu se mai cunoaște nici măcar în dicționare. Momentele acelea puţine, scurte, mă făceau să îmi doresc și mai mult prezenta, să te vad din nou ... te doream cu o sete cumplită ...
   Doamne ... am convingerea clară că  de ai fi putut simţi și 10% cât de sincere erau trăirile mele, dacă 5% ți-ar fi bătut și ţie inima așa cum începea s-o ia razna inima mea atunci când ne întâlneam ... măcar 1% de te-ai fi străduit să vezi în mine nu doar un trup și sufletul din el ... Atunci dragul meu nu ai fi putut nici măcar să mă priveşti în ochi repetându-mi atunci când realizai că sunt pe punctul de a pleca definitiv ... că îți plac prea mult ca să poți renunța la mine, că să nu mă mai încăpățânez în dorința mea de a te scoate definitiv din viața mea. Doar atunci aveai curajul de a mă ţine în braţe și aveam falsul sentiment că îţi pasă ...
   Ce sa întâmplat cu noi? De ce am renunțat, de ce nu mă mai căuta? Știu orgoliul tău este mai presus de ceea ce duci ca o piatră pe inima ... orgoliul prostesc te împiedica să vii iar, să cauți prezenta mea, să te lași adormit de mângâierile ce te făceau om ... omul pe care îl iubeam atât de tare ...
   Now just tell me you love me ... the rest does not matter ...

Transplant

 

     Am nevoie de un transplant. Poate chiar de doua, unul de inima și altul de creier. Ar fi chiar perfect dacă ar fi posibil să fie făcute simultan pentru că doar astfel pot scăpa de inima asta făcuta bucăți și de creierul ce se întoarce constant la aceleași trăiri.
    Sau poate există transplant de sentimente. Oare cum m-as simți în pielea ta? Mă gândesc că ai și tu propriile fantome ce iți bântuie existenta și nu te lasă să dormi deseori. Care dintre noi oare are răni mai mari și mai adânc îngropate? Răni pe care vrem să le acoperim fie printr-un comportament indiferent, rece și crud fată de ceilalți, fie prin exces de dragoste ce credem că poate trezi în persoana asupra căreia proiectam sentimentele noastre și nevoia de a dovedi că meritam să fim iubiți ... adevărata trăire a iubirii ce strigă după ajutor.
     Simt că ființa mea este alcătuită din doua trupuri într-unul singur. Un trup se contorsionează sub presiunea amintirilor ce îl fac viu, celălalt e nemișcat parcă ar fi spectator la scenele ce îi alcătuiesc existenta. Fiecare lume o face pe cealaltă să pară imposibila, îndepărtată, o alta realitate.
    Am nevoie de un transplant. De ce? Pentru că timpul nu vindeca rănile. Nici măcar nu oprește lacrimile. Când vine vorba de suferință, timpul nu este decât o încercare ratată de a uita.

Noptile trec ... amintirea ramane

    Uimitor ... toate acele trăiri care pentru mine au însemnat totul, pentru că sunt genul de persoană pentru care dragostea este centrul universului, este ceea ce contează, motivul pentru care merită să trăiești ... să iubești și să fii iubit.
    Tu ai fost lumina și noaptea, ai fost culoarea sângelui meu, tu ai fost antidotul și în același timp durerea pentru că n-am fost niciodată atât de sus, pentru că nu iubisem în felul acela pană la tine. Ai fost singurul lucru pe care am vrut să îl ating neștiind că asta ar putea să însemne atât de mult și asta după ce mi se scriseseră în palme povesti despre cum trebuie să supraviețuiești omului ce aduce venin în minte, în suflet ...
    M-ai condus în întunericul din propria-ți viață învățându-mă să-l iubesc, însă eu am vrut să-ți arăt stelele, să vezi lumea ce ar fi putut să ia foc doar la atingerea privirilor noastre. De ce nu ai putut să mă iubești așa cum am făcut-o eu, de ce nu ai putut să mă placi măcar atât cât spuneau cuvintele tale? 
    Îmi plăcea să-ți simt pielea în vârful degetelor pentru că erai singurul ce reușea să dea foc inimii mele otrăvite și ți-am permis să setezi, să dictezi ritmul iubirii noastre pentru că era imposibil să gândesc corect atunci când eram cu capul în nori de dragul tău.
    Astăzi a rămas doar ecoul ....

Pseudo love

   Credeam că este iubire în tine, dar ești blocat pe bulevardul prăfuit al vieții în care nu te dovedești a fi mai mult decât o paiață. In interiorul tău este doar frica. Frica de a fi tu însuți. Frica de a trăi. Frica de a te îndrăgosti și a te simți iubit, de a te simți viu  ...

    Am fost totul și mai mult de atât. Cu timpul am început să te iubesc cu totul nevinovat și profund ... dincolo de posibilitatea ta de a înțelege . Măcar o șansă de mi-ai fi dat ți-as fi arătat moduri în care tu nici măcar nu te cunoști. Ești atât de superficial încât jur aș prefera să fiu moartă decât un mort cu ochii vii, așa cum ești tu în prezent.

     Ai complicat totul de dragul unei clipe. Ai vrut să pari a fi altă persoană doar ca să mă mai ai o dată. Simt că mi se face greată și mi-am pierdut răbdarea și credința ... Așa că te rog, te cunosc ca pe un copil ... ai fi putut să mă iubești fără să te bălăcești în mizeria din propria-ți viata.

    Ti-am dat totul și n-am primit nimic în schimb pentru că m-ai considerat doar un trofeu pe patul tău pe care-l vrei doar când ți-e greu crezând că a ta voi fi mereu. De cite ori mi-ai zâmbit, te întreb de câte ori? De prea puține ori. De atâtea ori m-am mințit sperând că vei fi OM, că vei înțelege ... dar tu ești un nebun ce mi-ai servit o pseudo dragoste.

    Acum poți să spui ce vrei, dar știu că va veni timpul când vei regreta felul în care m-ai trădat ... tu și preudo dragostea ta

Puzzle

 

      Când eram tânăra eram o persoana pentru care dragostea însemna totul și atunci când eram îndrăgostită tot universul se contopea cu ființa mea. Dar acele zile sunt departe și nu vreau să trăiesc singură. Nu pot să îndur asta mult timp pentru că singurătatea ucide. Este greu să fii singur ... pentru că asta te face nesigur. Așa că singura vindecare este iubirea.

      Sufletul te-a ales fără voința mea pe tine pentru a fi piesa lipsa din puzzle-ul meu. Ai intrat în viaţa mea ca o vijelie, ai dărâmat toate barierele și mi-ai dat lumea peste cap. Cu fiecare mesaj ce mă chema la tine pătrundeai tot mai adânc în toate particulele ființei mele și te răspândeai pentru a pune stăpânire pe teritoriul ce îl păzisem cu atâta strășnicie departe de dragoste ...

      Mi-ai furat inima călcând pe rănile ei pentru a le face din nou să sângereze pentru ca mai apoi cu fiecare nouă mutare să vindeci ceea ce durea atât de tare ... cu fiecare gest de indiferență, cu fiecare mesaj, cu tot ce ai fost dispus să faci în momentul când ai realizat că mă vei pierde definitiv...

       Lumea vitezei vine să iți studieze realizările, se învârte în jurul tău și ar da orice pentru a-ți intra în grații. Eu stau deoparte și te privesc fără ca tu să realizezi cât ador determinarea ta și aș da orice să am jumătate din ființa ta. Iar atunci când castelele pe care le construiești se năruiesc ai nevoie de mine, iar eu mă simt atunci ca una dintre lucrările tale, ai nevoie de mine pentru a te ridica din nou, ai nevoie de forța pe care ți-o dă prezenta mea pentru a te simți din  nou puternic ... așa încât devin piesa lipsa din puzzle-ul tău ...

       Ochii ne sunt plini de amintiri cu noi, fiecare poartă pe retină crampee ce ard sufletele ce reconstituie mereu aceiași poveste ... povestea noastră ... Pe nesimțite am devenit dependenți unul de celălalt și am construit puzzle-ul ciudatei noastre iubiri, puzzle-ul vieților noastre ... acum sunt în inima ta ... ești parte din sufletul meu!