Când eram tânăra eram o persoana pentru care dragostea însemna totul și atunci când eram îndrăgostită tot universul se contopea cu ființa mea. Dar acele zile sunt departe și nu vreau să trăiesc singură. Nu pot să îndur asta mult timp pentru că singurătatea ucide. Este greu să fii singur ... pentru că asta te face nesigur. Așa că singura vindecare este iubirea.
Sufletul te-a ales fără voința mea pe tine pentru a fi piesa lipsa din puzzle-ul meu. Ai intrat în viaţa mea ca o vijelie, ai dărâmat toate barierele și mi-ai dat lumea peste cap. Cu fiecare mesaj ce mă chema la tine pătrundeai tot mai adânc în toate particulele ființei mele și te răspândeai pentru a pune stăpânire pe teritoriul ce îl păzisem cu atâta strășnicie departe de dragoste ...
Mi-ai furat inima călcând pe rănile ei pentru a le face din nou să sângereze pentru ca mai apoi cu fiecare nouă mutare să vindeci ceea ce durea atât de tare ... cu fiecare gest de indiferență, cu fiecare mesaj, cu tot ce ai fost dispus să faci în momentul când ai realizat că mă vei pierde definitiv...
Lumea vitezei vine să iți studieze realizările, se învârte în jurul tău și ar da orice pentru a-ți intra în grații. Eu stau deoparte și te privesc fără ca tu să realizezi cât ador determinarea ta și aș da orice să am jumătate din ființa ta. Iar atunci când castelele pe care le construiești se năruiesc ai nevoie de mine, iar eu mă simt atunci ca una dintre lucrările tale, ai nevoie de mine pentru a te ridica din nou, ai nevoie de forța pe care ți-o dă prezenta mea pentru a te simți din nou puternic ... așa încât devin piesa lipsa din puzzle-ul tău ...
Ochii ne sunt plini de amintiri cu noi, fiecare poartă pe retină crampee ce ard sufletele ce reconstituie mereu aceiași poveste ... povestea noastră ... Pe nesimțite am devenit dependenți unul de celălalt și am construit puzzle-ul ciudatei noastre iubiri, puzzle-ul vieților noastre ... acum sunt în inima ta ... ești parte din sufletul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu