Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.- Octavian Paler
Trecem de la copilărie spre maturitate și începem să înțelegem că nu suntem chiar așa de puternici, că uneori supraviețuirea depinde de ceilalţi. Atunci începem să iubim aşteptînd recompensă și pe măsură ce viaţa merge înainte, dorim din ce în ce mai mult reciprocitate. Suntem dispuși să sacrificăm totul, inclusiv puterea noastră, ca să primim în schimb aceeași iubire pe care o oferim. Si sfîrşim unde suntem astăzi: adulţi făcînd orice ca să fim acceptați și iubiți.
Cine poate pătrunde dincolo de haina exterioară, prin fiece por să simtă
ceea ce trăieşti, să înțeleagă că uneori faci alegeri cu inima, alteori
cu mintea, însă cel mai des încerci să maschezi ce de fapt doare cu
adevărat pentru a nu te mai răni... "Avusesem nevoie să îi simt
buzele, pentru a mă convinge că trecutul nu îmi mai afectează prezentul.
Am avut nevoie de el, să nu-mi mai fie frică de mine." - pentru o clipă am privit în interiorul meu pentru a înţelege că întradevăr AVEAM
NEVOIE DE TRECUT.
Ciudat nu? Ți-am rezistat exact șase luni fără o zi în plus sau în minus. Sunt sigură ca ți-aș fi rezistat și de acum încolo, dar ai avut inspirație de moment și ai sunat exact când nu mă mai așteptam. Nu am avut timp să reacționez, nu am știu ce să-ți spun, ba poate că aș fi putut pur și simplu să închid, dar am nevoie de tine pentru că tu ești otrava de care am nevoie ca să-mi mai doresc să trăiesc, drogul care mă ajută să supraviețuiesc. Oricât încercam să leg propoziții pentru a te îndepărta, literele formau cuvinte care iți spuneau realitatea. Iar tu ... tu îmi vorbeai de undeva din mulțime spunându-mi cat de dor iți este de mine, implorându-mă să-ți acord o ora, nu în alta zi și astăzi, în seara asta, "lasă-mă să te văd, am nevoie de tine". Stupidă viață eu am mai multă nevoie de tine, dintr-un singur motiv, ești otrava care mă face să vreau să trăiesc. Mă lupt cu mine, mă lupt cu dorința de a fi mai mult în legătură noastră și tocmai de aceea oscilez între doua lumi total diferite ca și cum aș avea personalitate multiplă. Am analizat de mii de ori situația asta și sunt atâtea momente în viața mea când aș vrea sa fii lângă mine, uneori pur și simplu pentru a mă tine în brațe, alteori pentru a mă ridica - deși simt că și tu ai nevoie de același lucru ca și mine, de acea persoana care pur și simplu sa fie acolo fără să spună ceva, doar să existe, deoarece asta îți dă siguranță și te face să vrei încă o zi cu toate obstacolele ei. Alteori aș vrea sa nu mai continuam fiindcă simt ca mă rănesc singura, ca prezenta ta mă trezește la realitatea crudă că viaţa este o minciună, că nu trebuie să fiu acum și aici și să-mi ofer și sufletul și trupul ție. Asta datorită faptului că lumea spune și chiar poate fi adevărul că întâlnirile noastre sunt doar refularea sentimentelor netrăite în lumea reală, cea în care trăim în fiecare zi, sau pur și simplu doar dorința de a fi cu altcineva separat de problemele ce de fapt compun întregul vieții fiecăruia. Doar descărcare, fără sentimente, fără remușcări, fără lupta de a arăta că "eu sunt leul, eu am ultimul cuvânt". Si iată-mă luptând, neștiind sau știind prea bine cum poate fi cu tine sau fără tine, dar renunțând la nici una dintre variante.
Măcar am ajuns să nu mă mai doară ... Cred că în sfârșit este bine ... sau poate nu, pentru că nu mai simt nimic ... totul se rezumă la starea de moment, la acum și așa vreau clipa ce trece s-o transform în foc! Atunci simt că am atins soarele, am umblat pe Marte, pentru o clipă am fost propriul meu stăpân.
Tu și eu, doua culori diferite, lovindu-se, amestecându-se ... doua minuni ce nu au ştiut niciodată ce se întâmplă în sufletul lor ... doua dorințe împlinite în mod diferit dar servind aceluiași scop - nevoia de iubire înțeleasă de fiecare într-un fel unic.
Tu și eu doua lumi diametral opuse, poate tocmai de aceea legea atracției funcționează așa de bine în cazul nostru. Lumea ta e vrăjită de mine, inima mea te vrea doar pe tine, cum am să rezolv această ecuație?
Cum aș putea să te înțeleg mai bine, ar trebui să fiu în pielea ta ca să știu cât de bine și de plăcut este să mi te dăruiesc cu atîta dulceață. Perechea mea reflectată de mintea zbuciumată ce caută. Ruda mea cea mai apropiată, te simt în somnul meu și cine dacă nu eu te-am luat înlăuntrul meu. Un sărut profund când ne întâlneam, un sărut profund la despărțire, promisiunea unei noi revederi ...
Tu ... m-ai iubit când mă deschideam ca un crin ce iubește soarele. Te văd doar un alt om de zăpadă care stă în ploaie și lapoviță, care m-a iubit cu dragostea lui rece și arătarea lui efemeră, cu tot ceea ce eşti și tot ceea ce ai fost.
Doar tu și eu ...
Știu că a trebuit să mă minţi. Știu că a trebuit să mă înșeli, că a trebuit să lași toată căldura și euforia în spatele voalurilor amăgirii. Campionul meu perfect și vulgar, atât de elegant și de rînd. Știu că uneori m-ai considerat o gâsculiță, dar sunt mai pricepută decît ți-ai imaginat. Sunt bună în iubire, sunt bună în ură, iar tu ești aici nerenunțănd.
Mi-am stabilit planul, dar e prea târziu, e târziu de ani de zile, pentru că inima mea se reîntoarce la tine. Tu și lumea ta, ceva ce nu îmi aparține, departe de a face parte din ea ... lumea te iubește pentru ceea ce realizezi, pentru ceea ce ești astăzi. Dacă ai fi aici tot nu aș găsi cuvintele care să te ajute să raționezi conform lumii mele și ar fi în zadar să îți explic pentru că doar forța ce vine din inima ta te poate ajuta să vezi ...
E toamnă peste sufletul meu, am o amintire în inima, care nu are nevoie să trăiască, care nu are nevoie să moară, o ghicitoare în cartea dragostei, tainică și învechită, pina când s-a observat aici în timp și în sânge. Încă mă mai lupt cu mine, dansez cu tine în gînd ultimul cîntec, ultimul dans, dar inima nu vrea să dea înapoi. Am fugit cu el, am cîntat cu altcineva, am dansat și singura, dar tot nu te-am închis într-un sertar...
Te-am iubit ca pe un crin, dar acum sunt un om de zăpadă cu tot ce sunt și tot ce am fost pentru ca dragostea nu mai valoarează nimic, tu nu ai nevoie să mă auzi acum și fiecare cuvânt pe care îl spun este doar nisip purtat de vânt ... o mie de sărutări profunde ...
Încă eşti în mintea mea rătăcind printre gânduri fugare, încercând sa-mi știi sufletul. Te simt ești acolo trăind în interiorul meu, ascultîndu-mi muzica ce își scrie partitura pe crampee de azi și noapte, atunci când acorduri în si bemol canta amintiri cu noi.
Știu ca nu ai înțelege mare lucru din vorbele mele, dar în viata mea totul are sens, pentru ca m-ai învățat să cred în mine, să mă văd mai frumoasă decît ştiu eu, să mă privesc cu alți ochi și să-mi văd sufletul dincolo de corpul acesta ce ți-a comunicat într-o limba știută doar de el.
Am să învăț să trec și peste lipsa ta. Poate nici tu nu știi cum ai făcut, dar m-ai învățat să fiu puternica. Ciudat poate dacă stau să analizez situația, pot spune că într-un anume fel mi-ai fost model. Si chiar dacă uneori erau minciuni vorbele tale, literele acelea formând cuvinte au fost medicamentul ce m-a vindecat de a iubi în exces. Cred că ştiu sau cel puţin așa simt, motivul pentru care am rezistat atît de mult într-o relație fără sorţi de izbândă este acela ca tu erai piesa lipsa din puzzel-ul meu.
Eu aveam o rană, iar tu ai fost pansamentul ideal. Ştii bine că pentru asta îţi mulțumesc. Știu că această rană nu se va mai deschide pentru a-mi face rău, căașa cum spune o zicală fiecare om din viaţa noastră este menit să apară la momentul când avem cea mai mare nevoie de el și când suntem pregătiți să învățăm de la el. Asta înseamnă că nimeni nu va ocupa locul tău, dar cert este că eu voi merge mai departe fără ca asta să mai doară.
Ești încă aici, revenind ca un val pe țărmul însetat al sufletului meu.
Când ne despărțim ma gândesc mai mereu ca nu vei mai reveni, ca într-o zi totul se va termina, dar astea sunt doar gândurile mele agitate ca o mare în vreme de furtuna...subconștientul meu spune altceva, îmi spune ca nu vei pleca, ca vei fi aici pentru mult timp de acum înainte și asta într-un fel anume ma sperie. Sunt speriata pentru ca îmi doresc mai mult timp cu tine și nu știu cum sa te fac sa înțelegi și să-ți dorești și tu cel puțin jumătate cat mine.
Un sentiment ciudat da navala în mintea mea chinuindu-ma - cum sa te fac sa vrei mai mult - sunt trei ani de când ne cunoaștem. La început am crezut ca este doar distracție, fuga din realitate, un colt de lume unde suntem tu și eu dezbrăcați de haina pe care o afișăm în lume, dar simt ca este mai mult de atât și nici unul dintre noi nu spune nimic cu referire la asta. Ba greșesc, ai spus tu cândva pe ocolite ca "ma vrei", iar eu nici măcar nu am avut curajul sa te întreb cat de mult înseamnă asta pentru tine, mi-ai dat totuși o explicație "nu ca pe un obiect, dacă era asa nu te mai cautam, nu îmi pasa".
Sunt atâtea clipe când as vrea sa fii aici, acum.
Cred ca sentiment acela ciudat este atașament sau poate mai mult de atât - dragoste, dar una ciudata, fără explicații, ceva ce nu tine de puterea noastră de a explica. Caci pana la urma iubirea nu are explicații, ea doar exista și trebuie trăită.
Te-as vrea pe tine, sa vorbim, sa ma ții în brate fără sa spui nimic, dar tu te-ai supărat ca un copil prostuț pentru o joaca ce nu a ieșit bine. Si sunt în deriva nemaigăsindu-mi calea pentru ca nu sunt genul de persoana care sa sară de la o relație la alta; și plâng și sper și te aștept, neștiind cum sa acționez. Iar faptul ca nu ești aici ma face sa socializez cu diverse persoane fără ca măcar sa-mi doresc asta cu adevărat. Pentru moment ma simt bine discutând banalități sau lucruri reale ce compun viata, dar eu vreau altceva. Te vreau pe tine!
Am nevoie de tine aici. Pot închide ochii imaginându-mi ca vei ști cum sa treci peste supărarea asta de copil...nu ma lăsa în deriva...
Sunt atâtea clipe când am nevoie de tine, când as striga sau ți-aș trimite mesaj ... need you now ... sunt atâtea de spus, dar am impresia uneori, sau poate este chiar purul adevăr ca tu gândești altceva. Doar eu am nevoia aceasta sau ți-am trecut și eu vreodată prin minte nu doar ca o refulare de supărări ci mai mult de atât. Au existat momente în care sa te fi gândit ca la un om la mine? Mie mi se întâmplă adesea sa te găsesc printre gânduri fugare, prin amintiri fără regrete, prin însăși clipele care formează viata, viata mea ...
Ești în gândul meu pentru ca iubesc ideea de noi și mi-am imaginat fie și pentru o clipa ca m-ai putea iubi și am face o pereche. Când ma gândesc la asta îmi spun în funcție de atitudine ta de moment: "ce sadism", sau "uite o minune". Îmi pare atât de rău ca nu poți sa scoți la iveala ce este mai bun în tine, pentru ca sunt sigura ca în adâncul sufletului este un gram de platina, ca sufletul tău are valoare reala, dar încâlceala trăirilor de pana acum și mediul în care te învârți nu îți da voie sa fii tu, deschis, sincer, onest.
Si dacă totuși ma înșel ceea ce mi-e greu sa cred și totuși ești asa cum te vad mai mereu: rece, sobru, răutăcios ... încep sa ma întreb ce mai caut lângă tine ... nu știu însă , nu ma pot hotărâ, dacă sa mai continui, sau este mult mai înțelept sa renunț ...
Am trecut peste multe, ți-am acordat nenumărate șanse, dar timpul demonstrează ca nu ai sa te schimbi mai mult ca sigur niciodată. Nu au rost toate încercările mele de a te face sa înțelegi ca nu sunt doar trup și peste toate astea am un suflet. Ar fi putut ieși ceva măreț din relația asta dacă ți-ai fi deschis sufletul primind sa împărțim toate experientele, lăsîndu-te în voia timpului scurs intre trăirile noastre. Cu fiecare secunda înțeleg mai bine ca este vorba doar de mecanica unor sentimente inexistente dacă poate fi măcar vorba despre sentimente sau mai degrabă de corpurile noastre ce descarca stresul cotidian...
Orice cuvînt în plus nu mai are nici măcar un index pentru a cauta explicații. Asta fac mereu, caut explicații pentru fapte inexplicabile. ATÎT campionule, ramai în lumea ta ... muritor si rece.
Nu mă pricep foarte tare sa folosesc cuvintele astfel încît sa rostească ceea ce gîndesc atunci cînd nu eşti în prezenta mea, dar atunci cînd mă uit în ochii tai este ca si cum as privi un cer superb noaptea, sau un răsărit de poveste si asta mă ajuta sa fiu aici cu tine. Este ceva în ochii tai de parcă as privi stelele ... undeva ascuns bine de ochii privitorului, chiar si de ochii mei, sentimentul acesta căruia nu vrei sa-i dai drumul de teama de a nu te expune.
Sunt aici și nu renunţ deşi de multe ori pare ca cerul nostru este rănit; îţi ofer dragoste și atunci cînd întinzi între noi spaţiul de care crezi ca ai nevoie pentru a fi tu ... aştept cu răbdare pentru ca ştiu ca vei găsi mereu drumul spre noi. Stelele cerului nostru ard căzînd pe pămînt, încercînd sa ne înveţe ceva, valoarea o vom afla nerenuntand.
Nu vreau sa fiu cineva care renunţă uşor, de aceea voi rămîne sa văd diferenţele care ne pot învăţa cum sa folosim darurile pe care le primim unul de la celălalt. În final, tu eşti prietenul sufletului meu și lupt pentru ca legătură noastră sa existe, am învățat multe chiar fără cuvinte ... dacă într-o zi ți-ai lăsa sufletul în palma mea as şti ca nu am luptat în zadar ...
Dacă exista o definiţie pentru dragostea adevărată este greu de precizat, dar ce este între noi nu se numeşte dragoste. Te-am iubit în felul meu unic, dar ştii ca te voi lăsa. Ceasul bate cadențat fiecare secundă ce se scurgea pana efectul hotărîrii luate avea sa fie pus în practica. Aveam însă nevoie de toate dovezile ca sa nu greşesc, iar tu mi le-ai furnizat.
Tu îţi oferi inima pe termen limitat, dar într-o zi ai sa înţelegi, ca nu îmi place ce am devenit asa încît am sa renunţ. Îţi vei aduce aminte de toate angajamentele pe care ți le-ai luat, într-un final îţi vei da seama unde ai greşit, dar va fi prea tîrziu, pana atunci vei fi singur.
Ce ştii tu despre dragoste? În tine creşte doar dorinţa, "vreau și trebuie sa am", viaţa însă nu funcționează după principiul asta. Viaţa înseamnă mai mult, pana ai sa realizezi va fi destul de tîrziu. Vei avea bani, vei avea o persoana lîngă tine dar nu vei fi fericit, este alegerea ta. Eu am hotărît pentru mine!
Un sărut gri, unul alb, altul rosul, depinde de împrejurare. Amintirea ta este intensa mereu chiar dacă nu ești aici, buzele tale sărutîndu-mă sunt mai vii în mintea mea decît însăți prezenta ta. M-am întrebat uneori dacă sărutul tău minte, dacă ochii tai ascund adevărul prezent în irisul ce se dilata privindu-ma. Ma vezi, ma vrei, iti plac și știu ca deși este un timp intre trăirile noaste ... Oare memoria ta îmi fac bine, sau îmi face rău? Gîndește-te, acest antidot, aceasta otrava, vor fi bune pentru noi …
Cum sa îmi pot imagina ca propria-mi inima mă trădează? Este nebună! Iubeşte din nou și se lupta cu propria mea conştiinţă și înjunghie pe la spate sufletul care o tine în viata. Am decis este bolnavă, da bolnavă de pasiune. O boala incurabilă. Cînd a intrat în jocul asta de-a: "uite-o, nu e", s-a crezut tare și invincibilă. Îşi spuse-se ca nu este decît o descărcare de stresul zilnic, asa cum și tu îţi doreai. De foarte multe ori am încercat sa mă opresc, am și făcut-o cel puţin pe jumate cat mi-am dorit, dar tu nu ai încetat oricît de mult am insistat eu. Mi-ai repetat într-una, special pentru a nu uita vreodată: "Te plac, asa ca orice ai spune tu eu voi continua sa te caut. Nu te mai opune. Te vreau!". Nu mă poţi avea ca pe un obiect pe care ti-l doreşti și ti-l cumperi. Si parcă mi-ai citit sufletul cînd replica ta a lovit exact unde durea mai tare - dorinţa de a simţi un suflet lîngă mine: "Nu te vreau ca obiect, dacă era asa nu te mai căutam de mult. Nu vrei sa înţelegi ca te plac."
Cum de a călcat peste toate principiile ei bine formate - inima asta; sa nu fie cu cineva doar de dragul "clipei", asa ceva nu intra în discuţie, sa nu stea lîngă persoana care nu îi acorda atenţia binemeritată. Ce s-a întîmplat nu pot spune cu exactitate. Ştiu doar ca sunt prinsă în vîrtejul dorinţei de a nu fi complet singura, de a fi iubită, de a şti ca cineva o va chema la ea ... si strigă cu disperare doreşte-mă pe mine, iubeşte-mă pe mine, rămîi cu mine ... deşi ştie ca nimic nu este pentru totdeauna.
Tocmai de aceea declar, inima mea este nebună ... dar poate chiar de inima asta te-ai îndrăgostit în secret.
Este o lupta în mine. Oamenii din jurul meu au idei diferite despre relaţia noastră și au toate motivele sa le aibă pentru ca dacă nu as fi în interior as putea sa fiu obiectivă. Nu este vorba despre ei și despre lipsa ta, nu eşti aici, deci ce pot face eu, cum vrei oare sa mă descurc cu asta, ce aşteptări ai? Sa stau cuminte aşteptînd atenţia ta. Asta nu se va mai întîmpla mult timp. Au trecut doi ani jumate aşteptînd sa se schimbe ceva. Te schimbi într-un mod ciudat, vreau sa fim doi sau sa nu mai fim deloc...
Este o lume nebună
Acestea pot fi vremuri singuratice
Este greu sa ştii cine e de partea ta
De cele mai multe ori.
În cine poţi avea încredere
Pe cine cunoşti cu adevărat
Este cineva acolo
Care te poate face sa te simţi mai puţin singur
Cate-o data nu poţi sa reuşeşti singur Dacă ai nevoie de un loc unde sa fugi Dacă ai nevoie de un umăr pe care sa plîngi
Eu voi fi mereu aici ...
Cînd ai nevoie de un adăpost de ploaie
Cînd ai nevoie de un vindecător pentru durere
Voi fi acolo de multe ori
Cînd ai nevoie de cineva sa te iubească
Iata-ma…
Dacă ai vise neîmplinite
Lasă-le pe toate pe seama mea
Voi fi singura care le va înţelege
Deci, ia-mă de mana Dacă ajungi la nefericire
Știu ca-mi voi da silința
Pentru a te umple cu toată dragoste
Pe care o pot arăta cuiva
Îţi promit ca nu vei merge niciodată singur
Deci, dacă ai nevoie de un loc unde sa fugi
Dacă ai nevoie de un umăr pe care sa plîngi
Eu voi fi mereu aici ...
Cînd ai nevoie de un adăpost de ploaie
Cînd ai nevoie de un vindecător pentru durere
Voi fi acolo de multe ori
Cînd ai nevoie de cineva sa te iubească
Iata-mă
Toată lumea are nevoie de cineva care
Sa păstreze o inima și sufletul în doua
Deci dacă ai nevoie de un loc unde sa fugi Dacă ai nevoie de un umăr pe care sa plîngi
Eu voi fi mereu aici ...
"Nu-ți promit nimic, pentru ca știi cum este cu promisiunea, dar am sa țin cont și am sa încerc sa ma schimb." Este o schimbare în comportamentul tău și încă una majora. Răspunzi la fiecare mesaj, chiar dacă răspunsul este scurt și la obiect, de altfel ce as putea sa mai vreau cînd știu ca asa ești tu, obiectiv și scurt. Răspunzi la telefon atunci cînd te sun, ce pot spune este un progres care îmi face bine și pentru care iti mulțumesc. As putea spune vorbe mari după cum chiar tu ai spus, vreau doar sa fac sa meargă alchimia dintre noi. Este puțin sau mult te las pe tine sa judeci.
Ce pot spune însă este ca ma surprinzi plăcut în fiecare zi și sunt fericita. Pentru moment te simt al meu și pot doar sa sper ca jumătate din tine cu mine...
Mă poţi minţi la infinit, crezînd că nu am să îmi dau seama despre toate astea. Poate de fapt nici nu îţi pasă, tu doar te joci și îţi place sau încerci să te răzbuni pentru ultima noastră întîlnire. Nu va merge, este sfîrșitul! Nu mai insista, nu mai trimite mesaje , nu mai suna, nu mai veni!
Ajunge! Nu-i mai pot face asta sufletului meu. Mă doare și ce îţi pasă ţie? Nu te-a interesat niciodată, am fost doar jucăria ta ... Cum spuneai? "Nu te vreau ca pe un obiect, însemni ceva pentru mine, îmi placi și dacă nu era așa nu te-aș mai fi căutat demult, nu aș fi fost alături de tine cînd ai avut nevoie. Din suflet te rog! Îţi mulțumesc pentru ca mă înţelegi." Erau doar vorbe, te jucai cu cuvintele, nimic mai mult. Dar s-a terminat, de data asta chiar definitiv!!!
Ajuta-mă Doamne să pot rezita. Dă-mi puterea să dispar definitiv din viaţa și din visele lui. Atît! Ajunge! Te rog Doamne!
Seara cînd ai intrat în viaţa mea era adierea unei minunate zi de august caldă, dulce, sensibilă, plină de electricitate emoţională, de dorinţa de a fi întîlnit un om care sa rămînă pentru mult timp în viaţa mea. Era emoția de a întîlni un om despre care nu știam mai nimic, frica sa nu fi dat peste un demon care sa-mi răpească demnitatea, dar cu tine totul a fost diferit.
O plimbare care nu îmi imaginam ca îmi va schimba complet viaţa, ca va trezi la viaţă femeia din mine, femeia care murise demult, femeia ce uitase cum este sa fii dorită ...
A fost dragoste la prima vedere? Era altceva ce mă atrăgea către tine ca un magnet dar în același timp îmi venea sa fug de dorința aceea ce se năștea în mine în fiece zi ce trecea, era dorință, era respect, era atracţie, era mai mult, dar nu pot spune exact ce și cat cum nici măcar acum nu ştiu, nu îmi dau seama ce anume din mine mă poarta către tine. Deși am renunțat la tine de atîtea ori, repet același refren care strigă în mine - este ceva dincolo de puterea mea de a mă opri, dincolo de puternica dorința de a nu mai fi rănită de dragoste - ceva în subconştientul meu nu mă lasă sa te părăsesc definitiv.
De aceea te-as ruga pentru încă o noapte, vreau sa faci dragoste cu mine! Trezeşte femeia din mine! Spune-mi ca tot ce îţi doreşti în seara asta este sa faci dragoste cu mine, fără sa spui mai mult, apoi pot sa plec împăcata ca m-ai iubit pentru o noapte din suflet. După asta nu mă căuta, vei şti ca trăieşti în memoria mea, vei fi acolo mereu ... ştiind ca pentru o noapte mi-ai dat împreună cu trupul și sufletul ... va fi de ajuns ... mai mult decît o mie de zile fără semnificaţie ... doar o noapte cu sufletul tău ...
M-ai ridicat de jos atunci când credeam ca nimic nu va mai fi posibil. Nu ştiu ce sa cred despre ceea ce simţi tu pentru ca niciodată nu îmi vorbeşti despre asta, în schimb eu îţi spun deschis ce este în inima mea, pare ca merg pe un covor de cioburi, vreau sa ştiu ...
Spui ca mă placi cu tot sufletul, spui ca ai nevoie de mine de aceea te rog nu lăsa tăcerea sa vorbească pentru tine, spune-mi ce îţi doreşti. Ochii tai vorbesc mai mult decît tine dar în prezenta ta mă simt ca într-un joc, arunci zarurile și nu ştiu cînd și cum va fi următorul pas. Asa ca nu lasă tăcerea sa vorbească în locul tău, vorbeşte-mi tu, nu cuvintele spun multe doar inima, deci las-o măcar pe ea sa-mi vorbească ...
Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. - Charles Dickens
Chiar și după ce am aflat, tot am încercat sa comunic după lungi certuri cu propria-mi rațiune și minte, tot as fi vrut sa știu și sa cred ca nu am fost doar un vînticel prin viata ta.
Știu ca oamenii fac greșeli. Fac uneori alegeri proaste și încercînd sa le îndrepte fac greșeli și mai grave. Dar dacă le dai o șansă uneori te surprind. Da și este adevărat ca uneori asa se întîmplă.
Nu știu decât că există o atracție irezistibila intre sufletele noastre. Dincolo de cuvintele ce nu își găsesc sensul, datorită alchimiei ce unește existenta noastră efemera.
Vreau cu tot sufletul să mă opresc pentru că îmi este teamă că am să mă îndrăgostesc de tine iremediabil, dacă nu cumva lucrul ăsta nu s-a întâmplat deja în inima rănită de timpul scurs intre așteptarea iubirii și lecțiile de dezamăgire servite adesea. Oricît încerc ... pentru câteva minute îmi spun că te voi respinge din nou că apoi sufletul să te ceară cu disperare. Cum să ies din asta?
S-au scurs luni de cînd sufletele noastre tanjesc în tăcere unul după celălalt. Speram din tot sufletul sa fi renunţat a te mai gîndi la mine. Credeam cu toata puterea ca dacă mă voi face nevăzută ochilor tai, dacă voi afişa indiferenţa, dacă nu îţi voi răspunde deşi sufletul strigă în mine la fiecare mesaj venit de la tine, credeam ca vei renunta. Si parcă înadins întorci cuţitul în rana ce lasă sa mi se scurgă crampee de viata.
Oare chiar nu înţelegi ca intenţionat te-am şters din lista de prieteni si am făcut setări care sa nu permită accesul oricui pe profilul meu. Nu îmi mai puteam face asta, nu mai puteam deschide acea pagina si sa vad notificari cu privire la tine si evenimentele tale. Cum m-as fi putut abţine sa vizitez pagina ei si sa vad poze de la aniversarea ta? Tu, ea , prietenii tai, voi părînd fericiţi împreună. Nici drept de apel nu am, pentru ca eu sunt umbra pe care nu vrei sa o uiti iar voi cruda realitate ca aveţi o viata împreună. Ce as putea cauta eu în toate astea?
