Otrava care ma face sa vreau sa mai traiesc ... iluzia ce-mi rascoleste viata

    Ciudat nu? Ți-am rezistat exact șase luni fără o zi în plus sau în minus. Sunt sigură ca ți-aș fi rezistat și de acum încolo, dar ai avut inspirație de moment și ai sunat exact când nu mă mai așteptam. Nu am avut timp să reacționez, nu am știu ce să-ți spun, ba poate că aș fi putut pur și simplu să închid, dar am nevoie de tine pentru că tu ești otrava de care am nevoie ca să-mi mai doresc să trăiesc, drogul care mă ajută să supraviețuiesc. Oricât încercam să leg propoziții pentru a te îndepărta, literele formau cuvinte care iți spuneau realitatea. Iar tu ... tu îmi vorbeai de undeva din mulțime spunându-mi cat de dor iți este de mine, implorându-mă să-ți acord o ora, nu în alta zi și astăzi, în seara asta, "lasă-mă să te văd, am nevoie de tine". Stupidă viață eu am mai multă nevoie de tine, dintr-un singur motiv, ești otrava care mă face să vreau să trăiesc.
    Mă lupt cu mine, mă lupt cu dorința de a fi mai mult în legătură noastră și tocmai de aceea oscilez între doua lumi total diferite ca și cum aș avea personalitate multiplă.
    Am analizat de mii de ori situația asta și sunt atâtea momente în viața mea când aș vrea sa fii lângă mine, uneori pur și simplu pentru a mă tine în brațe, alteori pentru a mă ridica - deși simt că și tu ai nevoie de același lucru ca și mine, de acea persoana care pur și simplu sa fie acolo fără să spună ceva, doar să existe, deoarece asta îți dă siguranță și te face să vrei încă o zi cu toate obstacolele ei.
    Alteori aș vrea sa nu mai continuam fiindcă simt ca mă rănesc singura, ca prezenta ta mă trezește la realitatea crudă că viaţa este o minciună, că nu trebuie să fiu acum și aici și să-mi ofer și sufletul și trupul ție. Asta datorită faptului că lumea spune și chiar poate fi adevărul că întâlnirile noastre sunt doar refularea sentimentelor netrăite în lumea reală, cea în care trăim în fiecare zi, sau pur și simplu doar dorința de a fi cu altcineva separat de problemele ce de fapt compun întregul vieții fiecăruia. Doar descărcare, fără sentimente, fără remușcări, fără lupta de a arăta că "eu sunt leul, eu am ultimul cuvânt".
    Si iată-mă luptând, neștiind sau știind prea bine cum poate fi cu tine sau fără tine, dar renunțând la nici una dintre variante.

    Măcar am ajuns să nu mă mai doară ... Cred că în sfârșit este bine ... sau poate nu, pentru că nu mai simt nimic ... totul se rezumă la starea de moment, la acum și așa vreau clipa ce trece s-o transform în foc! Atunci simt că am atins soarele, am umblat pe Marte, pentru o clipă am fost propriul meu stăpân.