Tu ai fost lumina și noaptea, ai fost culoarea sângelui meu, tu ai fost antidotul și în același timp durerea pentru că n-am fost niciodată atât de sus, pentru că nu iubisem în felul acela pană la tine. Ai fost singurul lucru pe care am vrut să îl ating neștiind că asta ar putea să însemne atât de mult și asta după ce mi se scriseseră în palme povesti despre cum trebuie să supraviețuiești omului ce aduce venin în minte, în suflet ...
M-ai condus în întunericul din propria-ți viață învățându-mă să-l iubesc, însă eu am vrut să-ți arăt stelele, să vezi lumea ce ar fi putut să ia foc doar la atingerea privirilor noastre. De ce nu ai putut să mă iubești așa cum am făcut-o eu, de ce nu ai putut să mă placi măcar atât cât spuneau cuvintele tale?
Îmi plăcea să-ți simt pielea în vârful degetelor pentru că erai singurul ce reușea să dea foc inimii mele otrăvite și ți-am permis să setezi, să dictezi ritmul iubirii noastre pentru că era imposibil să gândesc corect atunci când eram cu capul în nori de dragul tău.
Astăzi a rămas doar ecoul ....
