Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti. - Octavian Paler

duminică, 21 august 2011

Never ever

 
   Ca un om sa iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devină cineva, sa devină o lume el însuşi de dragul cuiva. – Rainer Maria Rilke

    Dacă sarcina asta este grea las la latitudinea ta sa judeci. Dar dacă timpul trece si dacă el nu ti-a spus să te iubesc până acum, nu te va iubi niciodată. Ştii o modalitate prin care poţi cere dragostea ce ti se cuvine, prin care poţi învinge gelozia pe care o simţi si pe aerul ce se mişcă în jurul lui si asta pentru ca nu ai primit ce meriti? Sunt momente cînd nu pot mînca sau dormi si simt ca ar trebui sa-l las sa plece dar copilul din mine nu vreau pentru ca are impresia poate falsă ca este menit sa fie al lui. 
   Am impresia ca fanteziile ar putea ajuta si mă întreb cum am putea tu si eu trece peste încă o seara fără sa ignorăm ceea ce ni se citeşte în ochii? Am putea fi un cuplu dar pentru tine dragoste este un lucru ieftin.
   Dragostea îi arată omului cum ar trebui el sa fie. Cînd iubeşti, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandrete si duioşie si nici nu-ti vine sa crezi ca eşti în stare de o astfel de dragoste . (A. P. Cehov)
 

luni, 15 august 2011

Dorinta


Stinge lumina si ascunde-mă lîngă tine,
si vino sa trăim acolo unde cuvintele nu se găsesc,
fa-mă lumina în întunericul etern,
ajuta-mă sa stralucesc prin tine...
da-mi adevărata iubire pentru toata viaţa...

sâmbătă, 13 august 2011

Pierduta in lumea ta


    Lumea mea s-a pierdut, înghiţită de lumea ta în care sentimentele nu îşi au locul, unde puterea si poziţia socială au preţ mai mare decît o persoană ce îţi este alături la bine si la rău. În lumea ta dragostea nu are valoare, pentru ca: "ce înseamnă iubirea atunci cînd crezi ca nu ai nevoie de ea?" 

   Crezi ca este suficient sa primeşti dragoste cu împrumut. O forma de dragoste care nici măcar nu poate sa fie încadrată în categoria iubirii. Este doar o manifestare fizica a unor necesităţi fiziologice trăite spontan si sporadic, accentuate uneori de efectul alcoolului sau al drogurilor, sau de nevoia de a mai schimba din cand în cand decorul. Este doar ... Dar ... asta fac si animalele si fluturii. Nici ei nici tu în acest caz nu ai nevoie de prea multă atenţie, totul se produce maşinal, rapid, trecător si fără prea multă bătaie de cap.
   Poate ca doar faptul ca sunt dependentă de dragoste, ca lumea mea este diferită de a ta din multe puncte de vedere, ca încerc sa atrag atenţia si sa demonstrez ca pot fi iubită, face din mine o femeie care iubeşte prea mult. În lumea mea fără comunicare sinceră si deschisă, fără participare la evenimentele importante din viata fiecaruia, fără gingăşia unui surîs, fără mîngîieri tandre, fără un sărut furat pe ascuns, fără dimineţi îmbrăţişate si telefoane scurte, fără plimbari si seri petrecute împreună în fata televizorului sau la un film în oraş, fără dupaamiezi cu mese servite împreună, fără întîlniri cu prietenii, fără muzica si dans si fără multe alte lucruri mărunte nu poate exista viata.
   Lumea ta este cu mult diferită de a mea. Lumea ta în care comunicarea exista pentru a crea afaceri de succes, o lume în care lucrurile mărunte din lumea mea sunt dizolvate de lucruri care ridica pe piedestaluri oamenii ca fac cariera, oamenii de succes, oamenii ce odată trecuţi prin toate formele de glorie si trecuţi prin viata si pe langa ea, rămîn singuri într-un final. După ce s-au bucurat de tot ce are de oferit lumea sclipitoare a banilor relizează sau nu relizează niciodată ca toate astea sunt fără sens dacă nu au cu cine împărţi trăirile realizarilor lor, cînd constata ca nu au lăsat în urma cea mai mare realizare a omului, un suflet de om care sa-si amintească de el.
   Pierdută în lumea ta, nu găsesc o cale de a-ti cunoaşte inima pe care ai ascuns-o ochilor mei. Poate sunt pierdută pentru totdeauna. Doar un joc pentru tine.

Meditatie


Vreau sa fiu gata sa mă mir,
Gata de imprevizibilă certitudine ca
mîine vei continua sa mă iubeşti
pentru încă o zi
nu pentru totdeauna
nu în veşnicie,
ci doar mîine
pentru a avea încă o data cu ce umple
ziua de azi.

Daca ...


  Dacă sufletul meu ar putea striga pe strada, poate i-ai auzi strigătul disperat
  Dacă buzele mele ar şti sa cînte acordurile preferate de tine, m-ai asculta mereu
  Dacă ochii mei ti-ar spune cuvinte pe care le doreşti, ai vrea sa mă vezi în fiece clipa!

  Dacă dincolo de aparenţe, ai intradevar un suflet rătăcitor, as fi stea călăuzitoare
  Dacă măcar o data în viata ai iubit, vei recunoaşte inima ce bate lîngă tine
  Dacă crezi cu adevărat ca îţi plac, mă vei căuta însetat

  Dacă mă vrei în lumea ta vei lupta pentru  mine
  Dacă nu îţi sunt chiar indiferentă, vei schimba ce urăsc ...
  Dacă ... acest dacă, poate lua forma ce va face din noi 
  Doua culori diferite, amestecate spre nuanţa trăirilor neimaginate

  Dacă ... vom şti sa scriem o altfel de poveste despre noi
  Vom lăsa o urma scrijelita pe scoarţa copacului vietilor noastre
  Dacă ai vrea ...
  Dacă as fi aici cînd vei realiza ...

Oare sarutul tau minte?

 Amestec de gînduri, nori inclestati în adancul sufletului, ploaie de expresii inflexibile, ne curge prin vene dulcea otravă a nevoii de noi împărţită la doi, înmulţită cu infinitul, din care ştim ca trebuie sa scădem momentele cînd nu ne dorim sa fim aproape unul de celălalt ... apoi adunăm sclipirea cuvintelor citite doar în ochii ce se atintesc reciproc.
   Buzele tale atingand electric buzele mele la despărţire, doar ele par sa spună ce este ascuns în mintea ce deja se gandeste la altceva, în sufletul ce se teme sa nu rămînă singur. Oare sărutul tău minte?


Sărutul tău
 
Bucatele sensibile, moliciunea altor bucatele
Uzuală senzuală ce trezeşte întrebătoarele feţe
Atingeri fine ...
Sărutul tău minte?

Buzele tale  cersind atenţie,
Buzele mele trezite din visare fără intenţie
Sunt luate pe sus de sărutul tău de rămas bun
Oare sărutul tău minte?

Sărut pierdut între noi
Promisiune de revedere
Certitudinea unei noi întîlniri
Sărutul tău minte?

Sărutul tău promite pana data viitoare
Ca vei reveni
Sărutul tău doare ...
Sărutul tău ... 

Ganduri ....


    Înțelepciunea vine odată ce tumultul evenimentelor s-a consumat. Atunci știm ce am făcut bine, unde am greșit și mai mult de atât, dacă trebuie să ne oprim.
  Mă gandesc că ar fi bine să ne oprim acum, cel puţin pentru mine acesta ar fi cel mai înţelept lucru, pană nu ajung să te iubesc cu tot sufletul. Acesta ar fi momentul, pentru că îmi eşti drag mai mult decît as putea să recunosc, pentru că ceva începe să se petreacă în sufletul meu si nu mai vreau să am motive de suferinţa, chiar dacă ştiu că uneori dragostea poate însemna durere.
   Ce poate fi dincolo de cuvintele nespuse? Ştiu că într-o zi vei cunoaste valoarea momentelor petrecute cu mine! Dar ... am nevoie de linişte. Nu îmi mai trebuie durere, pentru că am avut parte de prea multă. Nu mai vreau iubire cu împrumut. Pentru o astfel de iubire nu trebuie să munceşti prea mult, nici nu trebuie să o cauţi. În schimb eu vreau un suflet al meu, jumătatea care să dea sens vieţii, fiinţa care să mă iubească mai mult decît pe ea în asa fel încît să nu îmi facă nici un rău.
   Eu am nevoie de tine pentru a-mi da putere, pentru a-mi redă respectul de sine, pentru a şti că sunt o fiinţă iubită, dorită ... pană nu de mult am realizat că toate aceste elementele sunt cele ce au sudat legătura noastră. Dar cred că este nevoie de mai mult.

Tu, eu ...

   Poate pentru tine nu are o prea mare importanţă, dar îmi este un dor nebun de tine, de clipele ce trec mult prea repede în prezenta ta,de nopţile în care ai dormit ţinînd-mă în braţe, de ochii ce sorb cu toata intensitatea viaţa din mine, de plăcerea ce îţi da fiori atunci cînd mîinile tale caută trupul meu fierbinte ce îţi cerşeşte atenţia.
   Sa îţi spun cum sunt zilele dintre revederile noastre? Cu ce ar schimba asta atitudinea ta?
   Povestea noastră începe acolo unde fiecare dintre noi a încetat sa creadă în dragoste, acolo unde s-a sfîrşit încrederea în sufletul pereche, unde fiecare a pus capăt suferinţei pricinuite de dezamăgirea de a nu găsi înţelegere la partenerul de viata. Aceasta poveste pare ca vine de nicăieri si se încăpăţînează sa nu se termine chiar si atunci cînd încep sa apară sentimentele ce vrem cu tot dinadinsul sa le ascundem chiar si de noi înşine. 
Tu si eu ...
Un amestec de nuanţe intense 
O şampanie ce ne îmbăta simţurile
Tu dorinţa ...
Eu ispita ...

Tu si eu ...
O combinatie de dorinţe ascunse
Un elixir ce ne salvează de noi insine
Tu cererea ...
Eu oferta ...

Tu si eu ...
Un necunoscut trecut si prezent
O dorinţă mai presus de noi
Tu incertitudinea ...
Eu certa realitate ...

Tu si eu ... vise, dorinţe, realităţi ...
Cuvinte nespuse
Lupte cu noi si viaţa 
Legătura ce face prezentul posibil ...

Tu, eu, necunoscutul ...
Trecutul, prezentul, viitorul
Carte diem ...

Inima mea o masina tunata de-a ta


   Şiruri de lacrimi se scurg pe obraz. Nu pot spune ca le ştiu povestea, însă le simt legate de inima care se simte ranita si nu ştiu de ce.Construiesc un gard de protecţie în jurul ei si cred cu toata puterea ca o poate apară de ea însăşi. O simt slabă sau mai degrabă neputincioasă în fata asaltului de replici, comportamente si situaţii cărora nu ştie cum sa le facă fata.
   Ciudat, este luată pe sus de atitudinea celui căruia credea ca îi poate face fata. Nedumerirea vine din faptul ca se simte tratată ca una dintre maşinile lui - le iubeşte pe toate în egala masura, le acorda atenţie cînd au probleme tehnice, dar ce se întîmplă atunci cînd nu îi mai place imaginea lor? Pentru o vreme sunt păstrate la adapost pana li se va hotărî soarta. Printre miile de gînduri si probleme zilnice îşi aduce aminte si de ea - maşina aceea, "poate ca ar trebui sa-i schimb design-ul", îi spune el - fugitiv pentru ca sunt o grămada de alte lucruri importante pe lista. Îşi spune ca se va ocupă de ea mai tîrziu.
   Într-una din zile o vede aşteptînd cuminte ca atenţia lui sa se abata si asupra ei. Masinuta îi citeşte gîndul care spune, "am sa te tunez, vei arată diferit, vei fi asa cum vreau eu, mai atrăgătoare si mai puternica". Ea nu protestează pentru ca are nevoie de atenţia lui, pentru ca este nedumerita de acest tratament, pentru ca vrea iubire.
   Asa este inima mea ... una dintre maşinile tale. Va fi ea preferata, sau te va privi de departe, întrebîndu-se: ce este de făcut?, ar trebui mai bine sa rămîn doar o amintire?

Eviti sa iubesti ...


 Mă gândesc că discuţia asta ar trebui să o port cu tine faţă în faţă, dar ca si astăzi mă eviţi. Evitarea asta are termeni fixaţi de tine. Si atunci încep să îmi pun întrebări si firesc vreau si răspunsuri. 
   Știu că ... sau mai bine zis am observat că relația dintre noi este una închisă. Închisă prin faptul că ne mulțumim să ne întâlnim o dată pe săptămîna pentru o ora cel mult. Pe tine te mulțumește situația asta, însă în adâncul sufletului tău știi că eu îmi doresc mai mult, poate și intuiești după cat ți-am spus și știu că nu uiți că vreau să petrecem mai mult timp împreună, că vreau pe cineva lângă mine cu care să comunic, să ies la un sfîrşit de săptămână acum că este vară la un grătar sau să creăm o forma de relaxare împreună, să te invit la mine la masă fără să fiu refuzată sub pretextul că ești pretențios la mâncare. Sunt om și este firesc să îmi doresc astfel de lucruri.
   Poate că te va mira dar stă în firea mea să analizez situațiile prin care trec. Mi se pare firesc să ştiu cu ce mă confrunt, care sunt cauzele si efectele, în ce situație mă aflu si ce am de făcut în continuare. Si ca atare am reflectat îndelung ... Concluzia?
   Concluzia este că relata noastră este ceva de genul "No strings attached", poate tu ai o explicație pentru toate astea dar una pe care eu nu o cunosc deși mi se pare că ar fi cinstit și normal să ne spunem adevarul oricare ar fi acesta.
   Pentru o clipa acum când trăim prezentul să ne întrebăm încotro ne îndreptam. Există o alchimie între noi, pentru că doar așa pot explica cum este posibil ca atunci când vrei să mă vezi faci tot posibilul ca să mă ai în preajma ta, iar eu mă transform într-o mică adolescentă atunci când știu că mă întâlnesc cu tine. Pari fericit, cel puțin așa lași să se vadă și nu cred că mă înșel, ești chiar fericit când ești în prezenta mea, dar ... există acest dar ... probabil după ce te-ai încărcat cu energia de care ai nevoie, alchimia dispare. Si când se întâmplă asta parcă nici nu aș mai exista în preajma ta. Dispare comunicarea, pari a te refugia în lumea ta, lume în care nu am acces.
   Crede-mă mă doare asta! Mă doare că nu pot să trezesc în tine dorința de a simți nevoia să fiu mai des în prejma ta, dorința de a vorbi cu mine cel puțin doua, trei minute pe zi ... Si apoi evitarea asta. Poți fi sincer cu mine spunându-mi că nu ai chef pur și simplu să vorbești sau că nu înțelegi de ce trebuie să îmi spui mie ce faci cu viaţa ta. Este dreptul tău să alegi cat să știu despre tine, dar nu mă mai evita. Nu mă mai face să mă simt ca o jucărie pe care o iei în braţe atunci cînd ai nevoie de afecțiune și de care uiți pană ce nivelul de endorfine și adrenalină a scăzut sub limita admisă de sufletul tău. Înțelege-mă că nu pot ramăne indiferentă la toate astea ...
   Îmi doresc din suflet să îmi vorbești deschis și sincer căci alfel pentru ce ar mai exista alchimia dintre noi?

Puterea necuvintelor


  Ne întâlnim în secret deși în jurul nostru sunt zeci de ochi ce scrutează universul. Da, fără cuvinte, legănați de tăcere și de o solemnitate calmă cu care nu prea suntem obișnuiți, privirile noastre se întâlnesc.
  Pe neașteptate ne privim, iar între noi se stabileste pe loc o relaţie de complicitate. Doar ochii noștri știu să vorbească întru-un limbaj necunoscut celor care ne privesc. Fiecare îl priveşte pe celălalt ca și cum ar vrea să și-l însușească, însă totul se petrece cu discreție. Nimeni nu ar bănui că între noi s-a creat o legatură indestructibilă.
  Doar ochii au puterea de a asculta necuvintele. Tot ceea ce simţim unul pentru celălalt, tot ceea ce am putea spune ore întregi dacă vorbele ar putea spune tot s-a adunat în privirile noastre. Ne privim fix în ochi; ne aflăm acolo în mijlocul universului, iar între noi o vibrație crește și ne dă o senzație de semiconștienţă, astfel stăruim în atitudinea noastră, în loc să o luăm la fugă orbiți și amețiți.
  Ne știm de atâta timp și totuși vrem să lăsăm impresia că nu ne cunoaștem ochilor ce ne iscodesc. Este propria noastră poveste, este universul pe care vrem să-l ocrotim de raționamentele false ale lumii. Si astfel continui să te privesc, iar tu te uiti la mine, fiecare cu o privire "rece", "fără expresie", eu fără teamă sau mirare ori uimire, tu cu un sentiment de protectie, însă cu o extraordinară calitate de receptivitate senină, fără a desluși cheia ascunsă a gândurilor, fie că este vorba de pasiune, de ura ori pur și simplu de curiozitate.
  Ca și cum am fi doua cărți nedeschise, ne studiem reciproc, nu am schimbat nici o vorbă, aproape că nici nu o vom face după ce ochii celorlalți nu ne vor mai iscodi, însă ne-am spus tot. O recunoaştere reciprocă s-a legat între noi, în jurul unui moment deosebit, într-o altă dimensiune a realităţii.
  Astfel tăcerea dintre noi a însemnat mai mult decît cuvîntul; căci pentru noi atunci cînd suntem în public acesta este interzis, însă elocvenţa tăcerii pătrunde mai bine decît ar putea-o face limbajul.
  Necuvintele noastre au șoptit astfel ochilor noștri, ecoul poveștilor despre trecut, prezent și au anticipat un ... aici, acum și pentru mai tîrziu ...

Reflexii prezente


  Deseori ne întrebăm dacă suntem în locul potrivit în momentul potrivit. Sunt momente când am vrea să avem puterea să spunem tot ce gândim. Dar ne gândim că poate am putea fi judecați greșit, sau poate vraja visului pe care îl trăim se va spulbera. 

  Astăzi ca de altfel și în lunile ce au trecut nu am simțit că vei pleca, ba chiar mi-ai spus odată că nu trebuie să se termine. Nu știu și nu pot înțelege dacă este ceva mai mult între noi pentru că nu vorbim niciodată despre asta, sau dacă vorbim răspunsul tău este atît de evaziv. 
  Îmi aduc aminte momentul când ți-am spus că ceva a intervenit între noi că nu ne mai putem întâlni pentru că eu sunt persoana care se dedica trup și suflet celui pe care îl alege să-i fie partener - mi-ai spus că este bine de știut acest lucru - iar tu ai insistat să ne revedem. Mă întreb de ce, cînd ai atîtea variante?
   Nu înţeleg de ce nu renunți la mine? Aș vrea să cred că ceva din adâncul sufletului tău nu te lasă. Vreau să cred că întradevăr îți place de mine. Şi dacă este așa de ce nu ne dedicăm mai mult timp unul altuia. Știu răspunsul tău va veni imediat - pentru că sunt o persoană ocupată, atît de ocupată încît nu mai știu nimic despre ce înseamnă să trăieşti iubind.
  În schimb eu simt că inima mea nu poate fi decât cu tine. Am încercat să mă văd şi cu alte persoane, însă ceva dincolo de voinţa mea îmi şopteşte întruna NU este cuvântul potrivit pentru a răspunde acestor provocări. Amicii îmi spun că sigur sunt îndrăgostită. Eu spun că nu m-ar durea sufletul dacă de mâine nu ne-am mai vedea. Dar oare chiar ar fi așa?