Mă gândesc că discuţia asta ar trebui să o port cu tine faţă în faţă, dar ca si astăzi mă eviţi. Evitarea asta are termeni fixaţi de tine. Si atunci încep să îmi pun întrebări si firesc vreau si răspunsuri.
Știu că ... sau mai bine zis am observat că relația dintre noi este una închisă. Închisă prin faptul că ne mulțumim să ne întâlnim o dată pe săptămîna pentru o ora cel mult. Pe tine te mulțumește situația asta, însă în adâncul sufletului tău știi că eu îmi doresc mai mult, poate și intuiești după cat ți-am spus și știu că nu uiți că vreau să petrecem mai mult timp împreună, că vreau pe cineva lângă mine cu care să comunic, să ies la un sfîrşit de săptămână acum că este vară la un grătar sau să creăm o forma de relaxare împreună, să te invit la mine la masă fără să fiu refuzată sub pretextul că ești pretențios la mâncare. Sunt om și este firesc să îmi doresc astfel de lucruri.
Poate că te va mira dar stă în firea mea să analizez situațiile prin care trec. Mi se pare firesc să ştiu cu ce mă confrunt, care sunt cauzele si efectele, în ce situație mă aflu si ce am de făcut în continuare. Si ca atare am reflectat îndelung ... Concluzia?
Concluzia este că relata noastră este ceva de genul "No strings attached", poate tu ai o explicație pentru toate astea dar una pe care eu nu o cunosc deși mi se pare că ar fi cinstit și normal să ne spunem adevarul oricare ar fi acesta.
Pentru o clipa acum când trăim prezentul să ne întrebăm încotro ne îndreptam. Există o alchimie între noi, pentru că doar așa pot explica cum este posibil ca atunci când vrei să mă vezi faci tot posibilul ca să mă ai în preajma ta, iar eu mă transform într-o mică adolescentă atunci când știu că mă întâlnesc cu tine. Pari fericit, cel puțin așa lași să se vadă și nu cred că mă înșel, ești chiar fericit când ești în prezenta mea, dar ... există acest dar ... probabil după ce te-ai încărcat cu energia de care ai nevoie, alchimia dispare. Si când se întâmplă asta parcă nici nu aș mai exista în preajma ta. Dispare comunicarea, pari a te refugia în lumea ta, lume în care nu am acces.
Crede-mă mă doare asta! Mă doare că nu pot să trezesc în tine dorința de a simți nevoia să fiu mai des în prejma ta, dorința de a vorbi cu mine cel puțin doua, trei minute pe zi ... Si apoi evitarea asta. Poți fi sincer cu mine spunându-mi că nu ai chef pur și simplu să vorbești sau că nu înțelegi de ce trebuie să îmi spui mie ce faci cu viaţa ta. Este dreptul tău să alegi cat să știu despre tine, dar nu mă mai evita. Nu mă mai face să mă simt ca o jucărie pe care o iei în braţe atunci cînd ai nevoie de afecțiune și de care uiți pană ce nivelul de endorfine și adrenalină a scăzut sub limita admisă de sufletul tău. Înțelege-mă că nu pot ramăne indiferentă la toate astea ...
Îmi doresc din suflet să îmi vorbești deschis și sincer căci alfel pentru ce ar mai exista alchimia dintre noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu