Sau poate există transplant de sentimente. Oare cum m-as simți în pielea ta? Mă gândesc că ai și tu propriile fantome ce iți bântuie existenta și nu te lasă să dormi deseori. Care dintre noi oare are răni mai mari și mai adânc îngropate? Răni pe care vrem să le acoperim fie printr-un comportament indiferent, rece și crud fată de ceilalți, fie prin exces de dragoste ce credem că poate trezi în persoana asupra căreia proiectam sentimentele noastre și nevoia de a dovedi că meritam să fim iubiți ... adevărata trăire a iubirii ce strigă după ajutor.
Simt că ființa mea este alcătuită din doua trupuri într-unul singur. Un trup se contorsionează sub presiunea amintirilor ce îl fac viu, celălalt e nemișcat parcă ar fi spectator la scenele ce îi alcătuiesc existenta. Fiecare lume o face pe cealaltă să pară imposibila, îndepărtată, o alta realitate.
Am nevoie de un transplant. De ce? Pentru că timpul nu vindeca rănile. Nici măcar nu oprește lacrimile. Când vine vorba de suferință, timpul nu este decât o încercare ratată de a uita.
