Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti. - Octavian Paler

sâmbătă, 13 august 2011

Reflexii prezente


  Deseori ne întrebăm dacă suntem în locul potrivit în momentul potrivit. Sunt momente când am vrea să avem puterea să spunem tot ce gândim. Dar ne gândim că poate am putea fi judecați greșit, sau poate vraja visului pe care îl trăim se va spulbera. 

  Astăzi ca de altfel și în lunile ce au trecut nu am simțit că vei pleca, ba chiar mi-ai spus odată că nu trebuie să se termine. Nu știu și nu pot înțelege dacă este ceva mai mult între noi pentru că nu vorbim niciodată despre asta, sau dacă vorbim răspunsul tău este atît de evaziv. 
  Îmi aduc aminte momentul când ți-am spus că ceva a intervenit între noi că nu ne mai putem întâlni pentru că eu sunt persoana care se dedica trup și suflet celui pe care îl alege să-i fie partener - mi-ai spus că este bine de știut acest lucru - iar tu ai insistat să ne revedem. Mă întreb de ce, cînd ai atîtea variante?
   Nu înţeleg de ce nu renunți la mine? Aș vrea să cred că ceva din adâncul sufletului tău nu te lasă. Vreau să cred că întradevăr îți place de mine. Şi dacă este așa de ce nu ne dedicăm mai mult timp unul altuia. Știu răspunsul tău va veni imediat - pentru că sunt o persoană ocupată, atît de ocupată încît nu mai știu nimic despre ce înseamnă să trăieşti iubind.
  În schimb eu simt că inima mea nu poate fi decât cu tine. Am încercat să mă văd şi cu alte persoane, însă ceva dincolo de voinţa mea îmi şopteşte întruna NU este cuvântul potrivit pentru a răspunde acestor provocări. Amicii îmi spun că sigur sunt îndrăgostită. Eu spun că nu m-ar durea sufletul dacă de mâine nu ne-am mai vedea. Dar oare chiar ar fi așa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu