Asculta-mi tacerea ...

   

 

   Ascultă-mi tăcerea și intră-n gândurile mele să îmi simți durerea și bucuria curgând prin toți neuronii conectați la amintirile noastre ... adăpostește-mă-n brațele tale și legănă-mi dorul călător ... dorul ce pleacă în fiecare seară către tine găsindu-te prin locurile pe unde paşii noştri au săpat amintiri.
    Şopteşte-mi ceva, încet, atât de încet încât să te aud doar cu sufletul, să te ascult doar cu inima ... Cântă-mi ceva, profund, atât de profund încât să dansez doar cu lacrimile ... dicteză-mi paşii melodiei ce uneşte tăcerile noastre profunde, tăceri pe care doar sufletele noastre le ştiu citi.
    Învață-mă că e firesc, ca visele să moară și sufletul să doară ... pentru ca mai tărziu aceste vise să fie dactilografiate într-un nou univers.
   Desenează-mi un zâmbet în colţul gurii și-așterne-mi speranţele,  pe vise, pe gânduri, pe suflet ... scrie-mi viaţa pe care ți-o dorești cu mine plutindu-ţi alături. Ploile tale fă-le iubire, iertare, mângâiere, scaldă-mă-n ele ...nu în șuvoaie de lacrimi în dor și tăcere .... Sunt eu ... o umbra ... o firimitură de dor și speranță ,o linie punctată cu amintiri încă vii, așteptând mereu cuminte în colțul meu de lume, iar când într-un târziu apari, sufletul meu cânta de bucurie din zâmbetul tău îmi fac aripi să zbor până la cer ... nu ştii încă asta și nu am idee dacă vei afla vreodată tu aripa mea de fluture, tu dorul meu scris în fiecare cămăruţă a inimii mele ... Sunt tăcerea din ochii tai, lacrimile din gras, tristețea din fiecare gest, din fiecare pas ...