Cum sa îmi pot imagina ca propria-mi inima mă trădează? Este nebună! Iubeşte din nou și se lupta cu propria mea conştiinţă și înjunghie pe la spate sufletul care o tine în viata. Am decis este bolnavă, da bolnavă de pasiune. O boala incurabilă.
Cînd a intrat în jocul asta de-a: "uite-o, nu e", s-a crezut tare și invincibilă. Îşi spuse-se ca nu este decît o descărcare de stresul zilnic, asa cum și tu îţi doreai. De foarte multe ori am încercat sa mă opresc, am și făcut-o cel puţin pe jumate cat mi-am dorit, dar tu nu ai încetat oricît de mult am insistat eu. Mi-ai repetat într-una, special pentru a nu uita vreodată: "Te plac, asa ca orice ai spune tu eu voi continua sa te caut. Nu te mai opune. Te vreau!". Nu mă poţi avea ca pe un obiect pe care ti-l doreşti și ti-l cumperi. Si parcă mi-ai citit sufletul cînd replica ta a lovit exact unde durea mai tare - dorinţa de a simţi un suflet lîngă mine: "Nu te vreau ca obiect, dacă era asa nu te mai căutam de mult. Nu vrei sa înţelegi ca te plac."
Cum de a călcat peste toate principiile ei bine formate - inima asta; sa nu fie cu cineva doar de dragul "clipei", asa ceva nu intra în discuţie, sa nu stea lîngă persoana care nu îi acorda atenţia binemeritată. Ce s-a întîmplat nu pot spune cu exactitate. Ştiu doar ca sunt prinsă în vîrtejul dorinţei de a nu fi complet singura, de a fi iubită, de a şti ca cineva o va chema la ea ... si strigă cu disperare doreşte-mă pe mine, iubeşte-mă pe mine, rămîi cu mine ... deşi ştie ca nimic nu este pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu