Mi-ai luat inima, fără ca măcar sa pot protesta.
S-au scurs luni de cînd sufletele noastre tanjesc în tăcere unul după celălalt. Speram din tot sufletul sa fi renunţat a te mai gîndi la mine. Credeam cu toata puterea ca dacă mă voi face nevăzută ochilor tai, dacă voi afişa indiferenţa, dacă nu îţi voi răspunde deşi sufletul strigă în mine la fiecare mesaj venit de la tine, credeam ca vei renunta. Si parcă înadins întorci cuţitul în rana ce lasă sa mi se scurgă crampee de viata.
Oare chiar nu înţelegi ca intenţionat te-am şters din lista de prieteni si am făcut setări care sa nu permită accesul oricui pe profilul meu. Nu îmi mai puteam face asta, nu mai puteam deschide acea pagina si sa vad notificari cu privire la tine si evenimentele tale. Cum m-as fi putut abţine sa vizitez pagina ei si sa vad poze de la aniversarea ta? Tu, ea , prietenii tai, voi părînd fericiţi împreună. Nici drept de apel nu am, pentru ca eu sunt umbra pe care nu vrei sa o uiti iar voi cruda realitate ca aveţi o viata împreună. Ce as putea cauta eu în toate astea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu